Monday, November 6, 2017

Cea mai mare pestera din lume








Peştera Son Doong măsoară circa 80/80 de metri şi bate vechiul record deţinut de Peştera Căprioarei din porţiunea malaeziană a insulei Borneo.

Peştera Căprioarei măsoară circa 90/90 de metri, dar nu are decât 1,6 kilometri în lungime. Prin contrast, exploratorii au mers în Son Doong circa 4,5 kilometri, dar au trebuit să se întoarcă pentru a nu rămâne blocaţi de apele sezoniere. Aceştia sunt de părere că peştera vietnameză este chiar mai lungă de atât.

Mai mult, pe o distanţă de aproape trei kilometri, peştera măsoară chiar şi 140/140 de metri, a declarat Adam Spillane, un membru al British Cave Research Association, echipă care a explorat caverna. Speologii au fost forţati să iasă din cauza apelor, dar au promis că se vor întoarce anul viitor pentru a explora peştera în întregime.

Friday, September 22, 2017

Transformare incredibila ! O rochie scufundata in mare timp de doua luni !



Artistul israelian Sigalit Landau este autorul proiectului original ,,Mireasa de sare'',

Sigalit Landau s-a născut și a crescut în Ierusalim și a petrecut câțiva ani în SUA și Marea Britanie. Fratele ei este artistul Daniel Landau. Mama sa provine dintr-o familie vieneză care a migrat la Londra, iar tatăl sau este un supraviețuitor al Holocaustului din România. În 1993, a petrecut un an ca student la Universitatea Cooper Union din New York. În 1994, a absolvit Academia de Artă și Design Bezalel. Astăzi trăiește și lucrează în Tel-Aviv.

Acesta a scufundat o rochie în Marea Moartă pentru două luni. Landau a verificat rochia de câteva ori şi a fotografiat procesul de cristalizare.

Saturday, November 28, 2015

Craciunul ar trebui sarbatorit la inceputul verii

Astronomii sustin ca Iisus s-a nascut in Iunie – Deci Craciunul trebuie sarbatorit la inceputul verii 



Iisus s-a născut în iunie şi Crăciunul ar trebui sărbătorit la începutul verii, susţin astronomii australieni.
Ei au ajuns la această concluzie, după ce au studiat apariţia corpului celest despre care se spune că i-ar fi condus pe cei trei magi la Iisus, anunţă The Telegraph.

Steaua strălucitoare care a apărut deasupra Betleemului în urmă cu 2.000 de ani indică drept dată de naştere a lui Iisus ziua de 17 iunie şi nu 25 decembrie, cum se credea. Astronomii susţin că steaua ar fi fost de fapt o conjuncţie dintre planetele Venus şi Jupiter care, fiind atât de apropiate, străluceau neobişnuit de tare.

Dave Reneke a utilizat un program complex pentru a determina poziţia exactă a corpurilor celeste. În plus, acesta a realizat o hartă a cerului de acum 2.000 de ani. Următorul pas făcut de Reneke a fost să demonstreze că respectiva conjuncţie planetară a apărut în constelaţia Leului în data de 17 iunie, în anul 2 î.e.n.

Thursday, August 7, 2014

Primul oras din lume in care masinile vor zbura din anul 2015

Primul oras din lume in care masinile vor zbura din anul 2015




Locuitorii din Tel Aviv vor putea calatori curand cu "masinile" prin aer, datorita unui sistem de vehicule pe levitatie magnetica. O "bucla"de 500 m va fi construita pentru inceput in campusul Israel Aerospace Industries (IAI), potrivit skyTran, compania care creeaza inovatorul model. Daca aceasta prima linie va avea succes, orasul in care traiesc peste 400.000 de oameni ar putea fi parcurs cu ajutorul acestor vehicule rapide, care vor atinge pentru inceput 70 km/ora.

 Acest sistem de transport inovator este gandit sa rezolve problema traficului rutier mult prea aglomerat. Autoritatile spun ca-l vor da in folosinta in 2015, transmite BBC.

Fiecare vehicul va transporta cel mult doi pasageri, poate fi rezervat direct de pe smartphone si va ajunge in statia dorita de calator. Sistemul, controlat de un computer, este mult mai ieftin decat metroul usor, de exemplu.

Tuesday, August 5, 2014

S-au descoperit obiecte de natura exraterestra pe Pamant !


Lucruri pe care cercetatorii le 

considerau de pe alta planeta

 


1. Craniile de cristal

Craniile de cristal au stârnit curiozitatea oamenilor încă din secolul 19, când au început să fie descoperite. Iniţial, craniile au fost catalogate drept comori pre-columbiene, aparţinând unor culturi ca maya sau aztecii.

Craniile păreau să fie perfecte şi fără urme de unelte, ceea ce le-a transformat în posibile dovezi ale unor civilizaţii extraterestre.

Saturday, February 1, 2014

Sky Whale - Avionul Viitorului

 Sky Whale Aeronava viitorului

Sky Whale - Aeronava SF cu capacitate de 755 de pasageri, construita din materiale avansate - compozite ceramice şi fibroase şi va fi dotata cu un sistem de propulsie hibrid, turbo-electric.

Si asta nu e nimic,  avionul proiectat de Oscar Viñals are 3 etaje si aripi care se repară singure  si  un aspect ce aminteşte mai curând de o navă spaţială ce ar putea revoluţiona transportul aerian al viitorului.

Sky Whale ( balena cerurilor ) este un concept extrem de îndrăzneţ, ce include nu numai motoare ce-şi pot schimba orientarea, permiţând avionului să decoleze şi să aterizeze pe piste foarte scurte, ci şi ferestre de realitate virtuală, pentru a oferi posibilităţi de divertisment pasagerilor în cursul zborurilor lungi.
Remarcabile sunt caracteristicile legate de siguranţă: aripile se pot auto-repara, dar, în cazul în care o prăbuşire nu mai poate fi evitată, există şi posibilitatea separării în bucăţi a aeronavei, aripile desprinzându-se de spaţiul destinat pasagerilor, pentru a micşora pierderea de vieţi omeneşti.

Avionul ar fi construit din materiale avansate - compozite ceramice şi fibroase - şi va fi dotat cu un sistem de propulsie hibrid, turbo-electric, mai eficient decât sistemele de azi. Pe aripi vor fi instale celule solare, astfel încât aeronava să poată obţine energie electrică de la soare.


Source : Oscar Viñals, Facebook, EUNews,

Tuesday, January 21, 2014

Studiu Șocant ! Primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai !

Bebelușul  seamăna cu primul partener sexual al mamei ( chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat ) !!!

 

 Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului ai copiilor săi.


Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.

 Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.