Showing posts with label cancer. Show all posts
Showing posts with label cancer. Show all posts

Sunday, January 5, 2014

Cea mai importantă descoperire ştiinţifică din 2013

  Imunoterapia anticancer este cea mai semnificativă descoperire ştiinţifică din 2013




Imunoterapia anticancer este cea mai importantă descoperire ştiinţifică din 2013, potrivit clasamentului anual al celor mai importante 10 descoperiri ale anului, alcătuit de prestigioasa revistă americană Science.

 Cercetările asupra cancerului au avut parte de un moment spectaculos în acest an, atunci când imunoterapia, o tehnică aflată în dezvoltare de mai multe decenii, şi-a dezvăluit în final potenţialul terapeutic.


Mai multe teste clinice de imunoterapie - un tratament care acţionează asupra sistemului imunitar, în special asupra limfocitelor T pentru ca acestea să atace tumorile - s-au dovedit foarte promiţătoare, mai ales asupra cancerelor agresive precum melanomul sau atunci când celelalte terapii au eşuat.