Marea Roşie pentru salvarea Mării Moarte
Marea
Roşie poate salva Marea Moartă printr-un canal.
Banca Mondială a publicat versiunea finală a unui raport care susţine ideea de a săpa un canal de 180 de kilometri între Marea Roşie şi Marea Moartă, relatează cotidianul francez „Le Monde“.
Nivelul Mării Moarte coboară cu mai mult de un metru în fiecare an. Suprafaţa lacului s-a redus de la 950 de kilometri pătraţi la 637 de kilometri pătraţi în 50 de ani, potrivit Băncii Mondiale. Iordanul alimenta lacul, în 1950, cu 1.250 de milioane de metri cubi de apă. Astăzi, în schimb, Marea Moartă nu mai primeşte anual decât 260 de milioane de metri cubi de apă.
„Dacă nu se ia nicio măsură“, scrie Banca Mondială, acest fapt ar putea dăuna potenţialului turistic al regiunii. Studiul de fezabilitate a costat 16 milioane de dolari, potrivit Băncii Mondiale, iar suma a provenit din contribuţii ale donatorilor internaţionali, printre care se numără Franţa, Japonia şi Statele Unite

No comments:
Post a Comment